Pentru al treilea an consecutiv, Groupe Renault România a marcat Ziua Internațională a Doamnelor și Domnișoarelor în Știință prin evenimentul „SHE Science”, sărbătorind astfel rolul important pe care îl au femeile în profesiile tehnice.

Evenimentul a reunit anul acesta peste 90 de studente de la universitățile tehnice dar și stagiare și colege din cadrul Groupe Renault România, care au împărtășit din experiența lor.

Pe lângă poveștile inspiraționale și provocările pe care le au femeile din cea mai dinamică industrie, cea de automotive, participantele au aflat mai multe informatii despre programul de internship Drive Your Future, au participat la workshop-uri de Personal Branding, Educație Financiară și la o sesiune de photoshooting pentru profilul lor de LinkedIn.

Tinerele studente au fost încurajate să își urmeze drumul ales în carieră și să nu renunțe la acesta indiferent de obstacolele ce le vor ieși în cale.

Ne-am bucurat să avem alături de noi multe talente feminine în domeniul tehnic și sperăm că evenimentul nostru le-a oferit câteva din ingredientele succesului în viitoarea lor carieră


SHE can #MOVEOURWORLDFORWARD #WomenInScience