• VERNISAJ IDENTITĂȚI 

În cadrul expoziției și recitalului Identități, găzduit la Elite Art Gallery București la finalul lunii aprilie 2018, am făcut cunoștință cu noii bursieri ai programului Tinere Talente - Fundația Principesa Margareta a României. Și în acest an, Groupe Renault România continuă să îi sprijine pe tinerii artiști, acest vernisaj fiind doar un punct de plecare pentru proiectele care urmează să fie desfășurate împreună.

Va continua dezvoltarea campaniei Uzina inspiră pasiune, prin care se dorește implicarea tinerilor talentați din diverse domenii ale artei – tehnologie transpusă emoțional prin diferite expresii artistice. Astfel, bursierii Tinere Talente 2018 vor fi invitați să se lase inspirați de mediul industrial și vor avea mână liberă să traducă artistic ceea ce gândesc și creează cei 17.700 de angajați ai Groupe Renault România. Expoziția “Identități”, deschisă publicului larg, a fost evenimentul de debut al tinerilor talentați în arte vizuale și muzică prin care și-au expus lucrările din domeniile pictură, grafică, sculptură sau design vestimentar, pentru a transmite mesajul lor artistic.

În luna ianuarie a acestui an, Fundația Principesa Margareta a României a organizat o selecție națională adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază la liceele și universitățile de muzică și arte din toată țara. În urma evaluării realizate de către juriul de specialitate, 30 de tineri artiști au devenit bursieri ai programului Tinere Talente, ediția 2018. Programul Tinere Talente susține și promovează artiști din familii modeste, care nu își pot dezvolta potențialul din cauza lipsurilor materiale. Aceștia vor primi burse individuale de până la 2.000 de euro pentru dezvoltare artistică, pe perioada unui an calendaristic.

În plus, vor avea posibilitatea de a participa la concursuri naționale și internaționale, masterclass-uri și ateliere, de a achiziționa instrumente și materiale de lucru. Totodată, tinerii vor avea ocazia ca pe tot parcursul anului să se întâlnească cu mentori - artiști de renume și personalități recunoscute în domeniul artistic.