BINE AȚI VENIT PE SITE-UL GROUPE RENAULT ÎN ROMÂNIA
GPL, o alegere inteligentă
Gazul Petrolier Lichefiat (GPL) ar putea fi considerat în multe privințe drept un carburant ideal, ce combină numeroase calități destul de puțin cunoscute : este ecologic, economic și sigur. Într-o perioadă în care prețul carburanților este în continuă creștere iar eforturile de diminuare a emisiilor de CO2 sunt mai intense decât oricând, opțiunea pentru GPL se impune aproape de la sine. Dar cât de ușor este să «rulezi pe GPL» ? Este practic? Cum procedăm atunci când trebuie să alimentăm? Damien, Responsabil Prestații transversale pentru marca Dacia, ne împărtășește tot ceea ce dorim să aflăm despre acest GPL apreciat de clienții care au ales motorizarea ECO-G oferită de Dacia. Concluzia este simplă : cei care testează această motorizare vor opta aproape sigur pentru achiziția unui model Dacia ECO-G!
«Gaz petrolier… trebuie să fie ceva periculos, care mai și poluează !» Fals, lucrurile stau exact invers! GPL nu este apreciat pentru că majoritatea oamenilor nu cunosc mai nimic despre acest carburant. Reputația sa de combustibil periculos este complet nejustificată. Tehnologia carburației pe GPL este o soluție sigură, fiabilă și simplă, dezvoltată și îmbunătățită de-a lungul a mai multor decenii. Este o alegere isteață și pe care cei care au făcut-o nu o regretă, întrucât ea permite să parcurgi mai mulți kilometri cheltuind mai puțini bani. Cum e cazul motoarelor Diesel? Da, însă la un preț și mai mic și cu emisii inferioare de CO2 și de particule fine. Considerat drept un carburant «curat» în multe țări, GPL este o opțiune demnă de luat în considerare. Clienții Dacia pot profita de această motorizare, cunoscută sub denumirea comercială ECO-G, pe toată gama de modele a mărcii. O ofertă unică pe piață, în avantajul clienților dar și al mediului înconjurător.
« GPL este practic, este economic, este ecologic, este simplu. GPL, este pur și simplu în spiritul Dacia ! »
Legenda : Cele mai importante piețe pentru acest carburant sunt Rusia, Turcia, Polonia, Ucraina și Italia.
GPL: un carburant adaptat perioadei actuale
GPL nu este un carburant de nișă și nici o simplă opțiune la modă. Dimpotrivă! Tehnologia carburației folosind Gazul Petrolier Lichefiat există în lumea automobilului din anul 1979 iar de atunci s-a extins în întreaga lume. Cele mai mari piețe pentru acest tip de carburant sunt Coreea de Sud, Rusia, Thailanda, Mexic și Turcia. În Europa, topul este dominat de Polonia, Ucraina și Italia. În prezent, în întreaga lume se afla în circulație 28 de milioane de vehicule alimentate cu GPL.
« Dezvoltarea parcului de vehicule alimentate cu GPL în aceste țări se explică fie prin abundența resurselor naturale de gaz, fie printr-o politică fiscală favorabilă, care ține cont de statutul său de «carburant curat» (aplicarea unor taxe reduse pentru emisiile de CO2). Vehiculele alimentate cu GPL beneficiază astfel de vigneta Crit’Air 1 în Franța și de vigneta «ECO» în Spania» precizează Damien.
În alte țări, pătrunderea mai lentă a motorizărilor pe GPL se explică în principal prin necunoașterea avantajelor sale și prin numărul mic al stațiilor de alimentare care oferă acest combustibil.
Legenda: Dacia are o experiență de durată în utilizarea GPL
Dacia mizează pe GPL de peste zece ani
Marea majoritate a automobilelor care folosesc alimentarea mixtă benzina-GPL sunt echipate cu sisteme instalate de firme specializate, în afara rețelei de dealeri autorizați ai constructorului. În ultimii doi ani, GPL a devenit însă mai mult decât oricând o soluție căutată. Vânzările de vehicule pe GPL sunt pe val, stimulate de spirala ascendentă a prețurilor la benzină și motorină.
In acest context, tot mai mulți constructori propun clienților vehicule echipate din uzină cu motorizări cu alimentare mixtă benzină/GPL. Dacia, care a surprins lumea auto cu modelul său de business inedit și cu vehiculele sale accesibile care oferă ceea ce este esențial pentru clienți, a mizat pe GPL în urmă cu mai bine de zece ani. În prezent, ea este singura marcă de pe piață care propune motorizarea mixtă benzină - GPL pe toată gama sa de vehicule echipate cu motoare termice. O dovadă în plus a spiritului său inventiv!
«Dacia a democratizat oferta GPL propunând, sub denumirea ECO-G, această variantă de alimentare pe toată gama sa de modele cu motoare termice – Logan, Sandero, Sandero Stepway, Noul Duster și Jogger » precizează Damien.
Rezultatul acestei opțiuni: vânzările de vehicule pe GPL «explodează» ! În Franța, spre exemplu, vânzările au crescut de 4 ori în primul trimestru din 2021 față de perioada similară din 2020 și de 15 ori față de primele trei luni ale anului 2019. Această creștere impetuoasă este datorată în cea mai mare măsură mărcii Dacia: în 2020, 78% din vânzările de vehicule noi echipate cu GPL din Franța erau reprezentate de modele Dacia. O performanță frumoasă care spune mult despre cât de adaptată este oferta GPL la filosofia mărcii Dacia!
Legendă : Integrarea sistemului de alimentare GPL pe motorul TCe 100 ECO-G se realizează în uzină, direct pe linia de montaj.
ECO-G, oferta GPL a mărcii Dacia
Integrarea în uzină a acestei tehnologii pe motorul TCe 100 ECO-G este un gaj de siguranță și de fiabilitate. Garanția oferită de constructor (3 ani / 100 000 kilometri), intervalele și costul operațiunilor de întreținere, precum și capacitatea portbagajului sunt identice cu cele ale unei versiuni echivalente pe benzină. Integrarea rezervorului GPL este optimizată, acesta fiind amplasat în locul roții de rezervă.
Această ofertă de prim montaj în uzină, la care se adaugă garanția constructorului, este un argument important care a atras deja numeroși clienți. Vânzările de modele echipate pe GPL reprezentau deja 20% din livrările Dacia în 2020. În primul semestru din 2021, ele reprezintă 28% din total. Un succes justificat ținând cont de atuurile ofertei.
«Clientul Dacia este pragmatic: el își dorește un vehicul util pentru viața lui de zi cu zi. Datorită motorizării cu alimentare mixtă și celor două rezervoare, oferta pe GPL asigură o autonomie de peste 1 000 de km, care ajunge până la 1 300 kilometri în cazul noii Dacia Sandero » explică Damien
Legenda: Integrarea rezervorului GPL este optimizată, acesta fiind amplasat în locul roții de rezervă.
Oferta Dacia ECO-G este:
Practică: volumul portbagajului este neschimbat în pofida instalării celui de-al doilea rezervor. Alimentarea cu GPL este amplasată sub aceeași trapă de acces folosită pentru alimentarea cu benzină.
Economică: atunci când funcționează pe GPL, motorul consumă cu circa 15% mai mult decât pe benzină, dar acest carburant este în medie cu 40% mai ieftin. Astfel, prețul unui model Dacia ECO-G se amortizează foarte rapid. Datorită prezenței a două rezervoare, autonomia depășește 1 000 km. Spre exemplu, noul Sandero ECO-G oferă o autonomie de peste 1 300 km.
Ecologică: atunci când rulează pe GPL, un vehicul Dacia emite cu 10% mai puțin CO2 decât atunci când rulează pe benzină, oferind în plus o putere superioară și un cuplu motor mai mare.
Simplă: autonomia asigurată de fiecare rezervor este afișată pe ecranul tabloului de bord. Trecerea pe alimentarea pe benzină se realizează automat de îndată ce rezervorul GPL este gol.
Cu astfel de argumente, oferta GPL a mărcii Dacia este în egală măsura inteligentă și ecologică, fiind atât în avantajul clienților cat și al mediului înconjurător.
Ce este GPL ?
GPL - Gaz Petrolier Lichefiat este un amestec de hidrocarburi ușoare, alcătuit în principal din butan (gaz folosit pentru alimentarea curentă a locuințelor) și propan. Acest gaz nu este toxic. În urma arderii nu produce particule fine și are emisii scăzute în oxizi de azot (Nox). În proporție de peste 60%, GPL este produs având ca sursă gazul natural.
Motoarele cu alimentare mixtă benzină-GPL dispun de două rezervoare. Șoferul are posibilitatea să aleagă sursa de combustibil. Atunci când funcționează pe GPL, vehiculul emite cu 10% mai puțin CO2 decât atunci când funcționează pe benzină. În Europa, un sfert din rețeaua de stații de alimentare cu carburanți, adică 32 000 de benzinării, oferă acest combustibil.
Îţi mulţumim pentru vizită, însă website-ul gruprenault.ro urmează să se închidă. Infomaţiile de pe acest website sunt disponibile pe alte platforme online:
informaţii despre proiectele şi iniţiativele de responsabilitate socială ale Dacia în România sunt disponibile pe: https://www.kilometrulbine.ro/
informaţii despre carieră, posturile disponibile, stagiile de practică, programele pentru elevi şi studenţi sunt reunite pe: https://www.cariererenaultgroup.ro/