ANGAJAȚI AI GROUPE RENAULT ROMÂNIA “CONECTAȚI” LA PRIMA ACȚIUNE DE VOLUNTARIAT ÎN VIITORUL SEDIU

  • Din grija și preocuparea pentru protecția mediului înconjurător, angajați ai Groupe Renault România au participat la o acțiune de voluntariat la viitorul sediu, Renault Bucharest Connected. Împreună cu Plantăm fapte bune în România și dezvoltatorul Elgan Offices (companie deținută de Globalworth și Elgan Group), parteneri ai acestei inițiative, aceștia au sădit 50 de puieți de arțar, tei și liliac. Astfel, va fi creată o zonă ideală pentru relaxare și conectare cu natura.  În curtea viitorului sediu, care va fi inaugurat în 2019, toți angajații din București ai companiei vor beneficia de mica pădure din oraș plantată chiar de unii dintre colegii lor.

    “Mă aflu la a treia experiență de voluntariat. Alături de alți voluntari, colegi, prieteni vechi și noi, am plantat liliac, tei și arțari la noul sediu. Am pus bazele unui spațiu înverzit, de care ne vom bucura an de an”, a declarat Ionuț Petcu, angajat al Renault Technologie Roumanie.

    „Timpul alocat de angajații Groupe Renault România, precum și implicarea companiei sunt două resurse prețioase pe care ne dorim să le valorificăm, pe termen lung. Pentru 2019 avem deja acțiuni planificate pe care le vom face cunoscute în apropierea sezonului de plantare din luna martie. Sperăm ca precipitațiile din această iarnă să asigure un start bun pentru puieții pe care i-am plantat și care vor înfrumuseța RBC”, a adăugat Simona Camburu, coordonator fundraising PFBro.  

    „Renault Bucharest Connected a fost gândit și construit cu grijă pentru mediul înconjurător, după cele mai înalte standarde de eficiență energetică, pentru a oferi un confort sporit angajaților. Spre exemplu, design-ul permite intrarea luminii naturale în interiorul clădirii prin două atriumuri de mari dimensiuni, iar prin implementarea unor tehnnologii de ultimă generație consumul de energie este redus considerabil. Mai mult, ne-am dorit ca și exteriorul să fie unul special, cu multe spații verzi, în care angajații Groupe Renault România să se poată relaxa și să petreacă timp împreună. Și ne bucurăm că acest plan a demarat cu un loc construit chiar de colegii lor, cărora le-am putut oferi suportul în acest demers”, a menționat Georgiana Oltenescu, Head of Marketing and Communication, Globalworth.

    Până la sfârşitul anului 2019, compania va susține cu material săditor acţiunile de împădurire organizate de Plantăm fapte bune în România - plantarea unor copăcei pe terenuri forestiere cu probleme (terenuri agricole degradate, cu risc de alunecare, supuse fenomenului deșertificării) sau pe terenuri din interiorul orașelor.

    Renault Bucharest Connected (RBC)

    Început în 2017, sediul unic al angajaților din București va fi inaugurat în a doua jumătate a anului 2019. Gândit ca un proiect de management, noul sediu va aduce împreună toate echipele Groupe Renault România din București care își desfășoară în prezent activitățile în amplasamente diferite. RBC va avea o suprafață de 47.000 m² de spații de birouri de Clasa A și este situat în zona de Vest a capitalei, aproape de mijloace de transport (metrou și autobuz). Va include un showroom pentru automobilele Groupe Renault, 1.000 de locuri de par­care, un amfiteatru cu o capacitate de 350 de locuri destinat evenimentelor in­terne și externe, dar şi alte facilități, pre­cum un restaurant şi un cabinet medical. Va beneficia de spaţii colaborative creative, formare şi documentare în săli dotate cu tehnologii specifice.

    Groupe Renault România

    Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,76 milioane de vehicule în 2017. Mizează pe complementariatea celor cinci mărci (Renault, Dacia, Renault Samsung Motors, Alpine şi Lada), pe vehiculul electric şi pe Alianţa sa unică cu Nissan şi Mitsubishi. Pentru a răspunde marilor provocări tehnologice în viitor şi a continua strategia de creştere rentabilă, Grupul se sprijină pe dezvoltarea sa la nivel internaţional. Groupe Renault integrează în România toate activităţile specifice construcţiei automobilului, ceea ce a condus la o performanță economică susținută și la o varietate de oferte de recrutare pentru specializări diferite pentru: studii client, design, inginerie, testare, fabricaţie, logistică, comercializare, servicii de business, post-vânzare, finanţare. În 2017 Groupe Renault România a avut o cifră de afaceri de 5,7 miliarde de euro. Aflat în centrul gamei Global Access (din care fac parte modelele Dacia, produse pe platforma industrială de la Mioveni), Grupul e lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault. Cei 17.700 de angajaţi ai Groupe Renault România inovează în ceea ce priveşte produsele şi bunele practici, fiind recunoscuţi pentru profesionalismul lor.

    Plantăm fapte bune în România

    Este o iniţiativă naţională de împădurire bazată pe voluntariat, lansată în 2011. Din 2011 și până în prezent, 31.869 voluntari au plantat și îngrijit 664.328 copăcei pe un total de 207  hectare de terenuri publice neproductive în 22 de județe din România. În 2013, inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat nouă distincții din partea comunității. Reprezentantul legal al inițiativei este Asociaţia EcoAssist din București.

    Globalworth

    Globalworth este o companie de investiții imobiliare care activează în Europa Centrală și de Est (ECE), listată pe segmentul AIM al Bursei de Valori de la Londra. A devenit principalul investitor pe piața imobiliară din ECE prin piețele sale principale din România și Polonia, unde deține participația majoritară în Globalworth Poland, un investitor care activează pe piața poloneză de real estate, listat la Bursa de Valori din Varșovia. Globalworth achiziționează, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și în sectorul de logistică/industrie ușoară, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top din întreaga lume. Gestionat de aproximativ 170 profesioniști în România și Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de peste 2 miliarde de euro, la 30 iunie 2018. Peste 90% din acesta fiind reprezentat de active producătoare de venit, preponderent în sectorul de birouri, închiriate către aproximativ 510 de companii naționale și multinaționale. În România, Globalworth este prezentă în București, Timișoara și Pitești, iar în Polonia, în orașele Varșovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk și Katowice. Mai multe informații pot fi găsite pe http://www.globalworth.com/ și vă invităm și ne urmăriți pe Facebook, Instagram și LinkedIn.