Dacia a participat la Forumul Industriei Auto 2019

  • Evenimentul care a avut loc la Craiova a reunit principalii actori din industria auto din România – producători și furnizori,  asociații ale constructorilor auto din România și Europa, precum și autorităti centrale și locale, dar și reprezentați ai Comisiei Europene.

    Christophe Dridi, președinte director general Dacia și director general GRR, în discursul său în fața unei audiențe de peste 300 de persoane, a amintit despre activitățile companiei, ponderea în economia românească și contribuția la export, succesul produselor Dacia și contribuția la obținerea acestuia a celor peste 18.000 de angajați, importanța sistemului de învățământ dual. Totodată s-a referit la temele de actualitate la nivelul industriei, vorbind despre viitor și despre faptul că este necesar ca infrastructura și intregrarea locală să fie dezvoltate.

    „Trebuie să ne pregătim viitorul si ne dorim ca Dacia să rămână centrul de gravitație al gamei Global Access în România. Pentru aceasta, avem nevoie în mod deosebit de o puternică ameliorare a infrastructurii și de măsuri pentru a combate invazia de mașini de ocazie în România”.

    În cadrul evenimentului au fost amenajate spații expoziționale cu mașini din gamele celor doi constructori auto din România, Dacia și Ford. Participanții au putut admira atât modele de colecție din istoria Dacia (Dacia 1100, Dacia 1300 și celebra Estafette), cât si modele din gama actuală (Duster, Logan și Sandero).