Renault ZOE a parcurs 26.845 de km în Romania pentru a seta un nou record mondial

  •  

    • Renault ZOE a fost mașina oficială în cadrul „Electric Tour”, lansat de Restart Energy
    • Un pilot german a parcurs peste 26.800 km în Romania, o călătorie-record ce poate fi înscrisă în GUINNESS BOOK drept cel mai lung traseu parcurs cu un vehicul electric într-o singură țară

     

    Renault ZOE a încheiat călătoria de peste 26.800 km ca mașină oficială în proiectul „Electric Tour”. Lansat de Restart Energy din Timișoara, proiectul şi-a propus să stabilească un nou record mondial, pentru cel mai lung traseu parcurs cu un vehicul electric într-o singură țară, dar şi să contribuie la conștientizarea responsabilității pe care ar trebui să ne-o asumăm cu toții pentru a avea un mediu mai curat.

    Călătoria germanului Christian Gernemann la bordul unui Renault ZOE a început la Timișoara, în data de 8 octombrie 2018 şi s-a încheiat în același oraș, în data de 3 aprilie 2019, după ce a parcurs 26.856 km. Recordul vizat – de 24.000 km a fost atins încă din luna martie, dar Christian a ales să parcurgă în plus aproape 3.000 km, pentru a vedea toate localitățile pe care își propusese sa le viziteze în Romania. Traseul a inclus 4.739 de orașe şi comune – din Ardeal până în Moldova, Delta Dunării, zone pitorești din centrul țării, orașe reședință de județ, dar şi sate uitate de lume. Mașina a parcurs în medie 241 km pe zi. Încărcarea vehiculului 100% electric s-a făcut în cele 150 de stații disponibile pe traseul său, aflate în diverse locații – de la pensiuni şi hoteluri, la cele disponibile în parcările publice din orașele mari, în centre comerciale sau benzinării. De asemenea, datorită cablului special de tip Cameleon, vehiculul a putut fi încărcat şi la priza domestică, în locații care nu dispun încă de stații omologate.

    Am dorit să concepem un proiect care să unească oamenii din întreaga țară și să-i convingă de beneficiile pe care energia verde le poate aduce României. Consider că am adus un mesaj puternic, de impact societății românești, care cred că a înțeles modul în care percepem România și resursele ei naturale. Decizia prin care ne putem facem viața mai bună este în mâinile noastre. Atât pentru noi, cât și pentru cei din jur” a declarat Armand Doru Domuța – fondator şi CEO Restart Energy.

    Am intrat în acest proiect pentru că aveam un obiectiv comun -  cu toții ne dorim un mediu mai curat, mai sustenabil şi doream să demonstrăm că se poate acum şi aici. Nimic nu te împiedica să faci deja 300 km cu ZOE, fără stresul autonomiei. Cu ajutorul lui Christian am demonstrat că poți pleca la drum mult mai lung, la fel de relaxat. Că până la urmă găsești locuri unde să îți încarci mașina, trebuie doar să te informezi, că poți avea provocări interesante, din care poți învăța, că oamenii sunt curioși şi te ajută  şi cu ocazia aceasta poți descoperi locuri inedite şi iți poți face prieteni noi. Şi toate acestea la pachet cu sentimentul că tu însuți contribui la o viață mai bună.” a declarat Elena Apostol – Head of Communication Renault, Renault Commercial Roumanie.

    Christian Gernemann, pilotul care şi-a asumat realizarea acestui nou record, a declarat la finalul călătoriei că „România este o țară frumoasă și merită să fie protejată prin acțiuni conștiente de ocrotire a mediului, cum ar fi adoptarea vehiculelor electrice la o scară mai largă. Renault ZOE este un vehicul care face față perfect condițiilor de iarnă și trafic pentru un timp îndelungat. Și nu în ultimul rând,  eu  însumi sunt reprezentarea faptului că orice lucru, oricât de greu pare, poate fi realizat de către un simplu om. Dream big, act bigger.” Performanța sa este acum în vizorul celor de la Guinness World  RecordsTM, London, UK, care analizează toate materialele furnizate de către organizatori pentru a valida recordul în Guinness Book.

    Despre ELECTRIC TOUR

    Proiectul a fost inițiat de către compania românească Restart Energy, un furnizor independent de energie regenerabilă și gaz, şi susținut de către Renault. Cea mai lungă călătorie făcută cu o mașină electrică într-o singură țară a încercat să marcheze un record mondial în GUINESS BOOK pentru România. Proiectul este menit să atragă atenția asupra importanței acțiunilor noastre pentru mediul în care trăim și asupra modului în care fiecare dintre noi contribuie la reducerea problemelor ce îl pun în pericol. Alti parteneri ai proiectului au fost: Here Maps, Facultatea de Geografie din cadrul Universității de Vest Timișoara, Kaufland, Vestel, Rosenc, Universitatea Vasile Alecsandri Bacău.

    Renault este în permanență preocupat de inovație și dezvoltarea unor motorizări bazate pe un downsizing de ultimă generație, care permite un consum redus de combustibil și păstrează în același timp un nivel excelent de performanțe tehnice și confort în utilizare. Performanțele deosebite în această direcție se datorează noii game de vehicule, dar și succesului motorizării Energy ce reduce consumul de carburant și emisiile de CO2, păstrând fiabilitatea, calitatea și durabilitatea modele din gama Renault.

    Restart Energy este un furnizor național și independent de energie electrică și gaze naturale pentru locuințe și companii, înființat în timpul perioadei de liberalizare a acestui sector în România. Compania este pe primul loc în rândul furnizorilor privaţi de energie electrică, energie verde şi gaz din ţară, ca alternativă la furnizorii de ultimă instanţă ce deţineau monopol. De curând, compania Restart Energy a devenit şi furnizor de ultimă instanţă prin ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei A.N.R.E.