- Ce înseamnă pentru Institutul Francez asocierea cu Groupe Renault România în cadrul acestui parteneriat durabil ?
Într-adevăr, parteneriatul între Institutul Francez din România și Groupe Renault România este de lunga durată. În ultimii ani, acest parteneriat a evoluat sub diverse forme. Groupe Renault România s-a angajat alături de Institutul Francez din România în subiecte care țin de dezvoltarea durabilă și în proiecte orientate către tineri – mă refer în special la Premiul Goncourt Alegerea României și la promovarea către tinerii români a posibilității de a merge la studii în Franța.
Relația între Institutul Francez din România si Groupe Renault România are o amploare deosebită. Ne propunem în continuare să lărgim parteneriatul nostru în zona de dezvoltare durabilă. De asemenea, în 2020 vom avea, sperăm, și proiecte orientate către inovație.
2. Premiul Goncourt – alegerea României – și-a anunțat câștigătorul pentru 2019. Cum veți promova lucrările care au intrat în acest proiect cultural inedit ?
Premiul Goncourt – alegerea României este o acțiune foarte frumoasă derulată de mulți ani în parteneriat între Institutul Francez din România și, în principal, Groupe Renault România. Această acțiune constă în a trimite preselecția Goncourt a anului către șapte universități din România. Cărțile respective sunt citite de aproximativ 80 studenți, ceea ce înseamnă 15 cărți lecturate de fiecare student. Ulterior, în fiecare universitate, studenții fac propria lor alegere și desemnează cea mai bună carte care ar putea primi Premiul Goncourt din acel an. Apoi, un reprezentant al fiecărei universități vine la București, reunindu-se toți în cadrul unui juriu prezidat de autorul laureat al anului precedent. În 2018, laureatul a fost Pauline Delabroy-Allard pentru romanul Povestea asta este despre Sarah, iar studenții au desemnat câștigătorul Premiului Goncourt Alegerea României 2019 pe Santiago H. Amigorena pentru romanul Le ghetto intérieur.
În această etapă, Institutul Francez din România lucrează cu editori români pentru traducerea cărții premiate în limba română. Susținem în mod regulat, prin două programe de suport în publicare, editarea de carte franceză în limba română. Până acum s-au tradus aproximativ 15 lucrări în limba română. În acest context, asocierea imaginii cu Groupe Renault România este foarte interesantă pentru că se sprijină pe importanța acordată tinerilor.
3. Tinerii sunt publicul țintă pentru acțiunile culturale în cadrul parteneriatului nostru. Festivalul Filmului Francez a avut o ediție record în 2019, cum au perceput tinerii acest eveniment ?
Parteneriatul între Institutul Francez din România și Groupe Renault România are în prim plan publicul tânăr ca principiu călăuzitor. Am urmat acest principiu lucrând împreună pentru promovarea Caravanei Studiilor în 2019, despre care am vorbit mai sus, și, de asemenea, l-am urmat în contextul organizării Festivalului de Film Francez în 2019. Ediția din 2019 a Festivalului a avut loc în plin Sezon Franța – România și s-a ținut în 13 orașe, cu 4 mai multe decât în anul precedent : București, Cluj, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sinaia și Suceava. Am avut 150 de proiecții față de 100 în anul 2018, iar numărul de spectatori a crescut cu o treime versus 2018. Am depășit cifra de 7 000 de spectatori și ne propunem să ajungem la 10 000 spectatori în 2020.
Festivalul a cunoscut un succes important în rândul publicului tânăr, adolescent sau tânăr adult. De ce ? Pentru că a fost o ediție foarte așteptată, pentru că a prezentat filme cu succes în rândul criticilor dar și foarte apreciate și populare în timpul anului. Și mai ales pentru că pe parcursul festivalului am promovat tinerii și creațiile lor.
Este o axă puternică de acțiune a Institutului Francez din România și este o prioritate pe care o împărtășim cu Groupe Renault România. Am făcut o promovare foarte activă către publicul tânăr, de asemenea am organizat întâlniri cu tinerii realizatori, talentele de mâine, dar și dezbateri după filme. Este o dimensiune pe care dorim să o lărgim in 2020 împreuna cu Groupe Renault România. Ne dorim să dezvoltăm o zonă care sa permită tinerilor să descopere metodele de formare posibile în acest domeniu : arta cinematografiei este unul dintre ADN-urile relației între Franța și România. Există numeroase coproducții precum și mulți creatori și realizatori de filme vorbitori de franceză.
În acest an, la deschiderea Festivalului de Film Francez vom asista la un eveniment unic, excepțional, pe care îl dezvălui în premieră. Este vorba de inaugurarea Résidence de poche la Institutul Francez de pe bulevardul Dacia, care va avea loc în prima zi a Festivalului. Vă invit în acea zi să descoperiți noua Reședință a artiștilor, eveniment care va marca deschiderea Festivalului.
4. Puteți să ne dezvăluiți câteva dintre evenimentele pe care le planificați în 2020 ?
Este încă prematur, dar v-am dat câteva indicii. Primul se referă la studiile în Franța. Pentru noi va însemna continuarea experienței Caravanei studiilor francofone, mergând în cât mai multe orașe pentru a întâlni tineri.
Al doilea indiciu este inaugurarea Résidence de poche cu ocazia deschiderii Festivalului de Film Francez, la începutul lunii aprilie.
Am discutat de asemenea cu Groupe Renault România asupra unui parteneriat pentru a lansa un forum al Tinerilor împreună cu o personalitate din lumea teatrului, Emmanuel Demarcy-Mota, directorul Théâtre de la Ville. Este o acțiune de promovare a inițiativelor tinerilor în Europa.
Cum vă spuneam, avem și proiecte din zona de inovație și în acest context sperăm să putem invita un celebru cuplu de coregrafi, N+N Corsino, pentru o expoziție excepțională din zona digitalului. Nu vă spun mai multe în acest stadiu.
În toamnă sperăm să continuăm împreună cu Groupe Renault România experiența Premiului Goncourt.
Doresc de asemenea să salut interesul acordat de Groupe Renault modernizării rețelei Alianțelor franceze, din care una se află la Pitești, în imediata apropiere a ecosistemului din uzina Dacia.
La final transmit Grupului și angajaților săi cele mai bune urări pentru anul 2020 !