Ionuț Petcu, maraton între inginerie și voluntariat

”Alerg. Primii pași i-am pus în mișcare la început, în 2013 o dată cu prima participare la antrenamentele de grup organizate pe malul mării de Sanasport, organizatorul competiției Maratonul Nisipului. Pornisem cu pași mărunți într-o frumoasă călătorie neașteptată. Erau primii pași care aveau să îmi schimbe complet viața. Pași mărunți cu greutate și ambiții”.

Așa începe povestea plină de entuziasm și inspirație a colegului nostru voluntar, Ionuț Petcu. El a absolvit Facultatea de Construcții Civile din cadrul Universității Ovidius din Constanța. În 2018, Ionuț s-a alăturat Renault Technologie Roumanie în calitate de Automotive Engineer – Concepteur, în departamentul de inginerie vehicul – interioare piese plastice.

Vă invităm să-l cunoașteți mai bine, în interviul ce urmeazăsmiley

Ionuț, povestește-ne puțin, te rog despre parcursul tău. Ce ai vrea să știe lumea despre tine?

Sunt născut la malul mării. Chiar dacă după terminarea liceului o parte din colegii mei s-au lăsat purtați de valurile mării și au urmat studii de inginerie navală, cumva mi-am dorit să am ocazia să contribui, să dau viață, să construiesc, astfel că, nu am ales domeniul naval, nici cel auto, ci am urmat Facultatea de Construcții Civile din cadrul Universității Ovidius din Constanța. Opt ani am lucrat în ingineria civilă, mai exact pe proiecte cu fonduri europene, reabilitări de stații de tratare a apei, potabilizare, în ingineria hidrotehnică.

Anul 2014, a fost un an al schimbării. Acel an a fost unul electoral cu impact major în proiectarea civilă. Majoritatea proiectelor europene POR 2014-2020 au fost blocate, astfel că a trebuit să mă orientez către un nou domeniu.

Nu am renunțat, din contră, am continuat. Astfel, am conturat o carieră de inginerie în domeniul naval. Am activat doi ani în acest domeniu, ca inginer structurist, parte din divizia de asamblare bloc nave. Totul venea cu un cost: ore pierdute făcând naveta 100 de kilometrii zilnic, la malul mării.

 

Cum ai început aventura în calitate de voluntar?

Primele acțiuni de voluntariat le-am început înainte de vârsta majoratului, în echipa Crucea Roșie Constanța. În perioada verii, am avut ocazia să asigur, alături de colegi asistență și supraveghere în sectoare de plajă care nu aveau salvamar. A fost o activitate care m-a făcut mai responsabil, mai unit și mai atent la detalii.

Voluntariatul a devenit parte din viața mea, oarecum firesc o dată cu participarea la competițiile sportive. În ultimii patru ani, am fost voluntar la Ciucaș X3, o competiție sportivă de alergare montană, dar și în capitală la competițiile de alergare din pădurea Băneasa.

Tot în regim de voluntariat, alerg în calitate de pacemaker -păstrător de ritm constant- la competiții sportive, sacrificând propria cursă pentru a ajuta alți alergători să ajungă la linia de finiș, în timp util. Această activitate mi-a dat ocazia să alerg astfel și prin vecini, în Veneția, Gran Canaria, Moldova sau diverse locații din țară. Este un sentiment greu de imaginat și de descris, atunci când pot da aripi altora pentru a duce cursa până la final, indiferent de rasă sau naționalitate.

 

Care e evenimentul pe care ți-l amintești, atunci când spui voluntariat?

O altă acțiune de voluntariat a fost reprezentată de participarea la sesiuni de plantare puieți de arbori, alături de asociația Plantăm Fapte Bune, o activitate la care particip și în prezent. Am participat și în cadrul Groupe Renault când am avut ocazia.

De asemenea, și plogging-ul e o activitate relativ nouă în România. Aceasta constă în îmbinarea mișcării, alergării, implicând colectarea de deșeuri de pe traseele de alergare. Am colaborat alături de asociația Adrenallina în acțiunile Plogging pentru România și am avut ocazia să fac curat la mare, chiar acolo unde cândva eram acasă.

 

Ce alte pasiuni mai ai?

Sunt pasionat de design, de  creație, astfel că în cadrul Groupe Renault pot spune că visul este realitate. Îmi place să  alerg și să călătoresc. Mă bucur de câte ori am ocazia  să descopăr teritorii noi în alergare, ador să fiu deasupra norilor, depășind limite.

 

Cum te-a schimbat voluntariatul?

Acțiunile de voluntariat m-au ajutat să devin mai comunicativ, mai deschis, să fiu mai responsabil, să ajut, să inspir, să dau aripi. Alergarea mi-a dat ocazia să fiu și fundraiser în câteva ocazii. Am alergat de mai multe ori pentru autism, mi-am dedicat zilele de naștere pentru accesul la educație a tinerilor din medii defavorizate sau pentru cazuri umanitare. Alerg, mă bucur de experiențe și scriu despre ele pentru a inspira pe ceilalți să iasă la mișcare. Mă bucur că pot contribui pentru comunitate și consider că locul meu este acolo, în mijlocul acțiunii.

Sursă foto: https://ionutpetcu.ro/