Natașa Micu, despre dragostea pentru animale și voluntariat

Astăzi povestim cu Natașa Micu, colega noastră, despre voluntariat, despre dragostea ei pentru animale și multe alte lucruri frumoase. Natașa este parte din echipa Groupe Renault România, din 2015. În prezent, ea lucrează în Departamentul After Sales & Customer Shared Services Center. Vă invit să-i aflăm povestea în interviul ce urmează.

 

Natașa, spune-ne te rog, câteva lucruri din background-ul tău. Ce crezi că ar trebui să știe lumea despre tine?

Am absolvit Facultatea de Litere în cadrul Universității din Pitești, secția Franceză-Spaniolă. Deși cursul firesc al lucrurilor ar fi trebuit să mă ducă către cariera de profesor, am ales să merg pe un alt drum.

În anul 2015, am sosit în familia Groupe Renault România, mai precis în Purchasing Shared Services Center, locul unde am învățat ce înseamnă lumea automotive, munca în echipă și să fii un adevărat profesionist. În luna noiembrie 2019, am acceptat o nouă provocare și m-am alăturat Departamentului After Sales & Customer Shared Services Center, pentru postul de Distribution Marketing Analyst. Fac parte dintr-un super colectiv, iar job-ul meu constă în documentarea în sistem a versiunilor comerciale ale modelelor Renault, printre care și mașina mea preferată – Mégane4.

Când ai început să faci voluntariat și ce presupune această acțiune?

De aproximativ 6 ani, fac voluntariat în „Asociația Dăruim Zâmbete - Zâmbete Colorate”. Am aflat de această asociație de la un coleg. Mi s-a părut extraordinar ceea ce făceau acești oameni, care nu aveau mai mult de 30 de ani și am decis să mă alătur,  sprijinind când și cum pot, inițiativele lor.

Abandonul animalelor este încă o problema majoră în țară noastră, cu precădere în mediul rural. În general, una din activitățile pe care pun accent este conștientizarea importanței sterilizării câinilor și pisicilor pentru a evita înmulțirea necontrolată și, implicit, abandonul puilor. Am început cu familia și vecinii mei în ale căror gospodării nu mai e urmă de câine sau pisică nesterilizate. De asemenea, mă ocup personal de sterilizarea, recuperarea și repunerea în teritoriu a animalelor fără stăpân.

Povestește-ne puțin, te rog despre proiectele asociației în care activezi. Ce e esențial de știut?

Sub sloganul „Atingem suflete oferind zâmbete” fiecare eveniment al asociației reușește să aducă bucurie pentru 250-300 de copii instituționalizați sau proveniți din familii defavorizate. Participând la evenimente precum:  « Ziua copilului » , « O șansă pentru educație  » sau « Evenimentul de Crăciun » am înțeles că, abia după ce încalți bocancii voluntarului, îți poți da seama de câte beneficii ai ocazia să primești, în urmă unor astfel de activități benevole.

Ce alte pasiuni mai ai pe lângă job, voluntariat și dragostea pentru animale?

Îmi place foarte mult să călătoresc, să citesc și să merg pe munte. La fiecare sfârșit de săptămână evadez împreună cu grupul pe culmile Carpaților, unde avem mare grijă să lăsăm în urma noastră doar pașii. Uneori, ne mai întoarcem cu ce au lăsat alții care au confundat natura cu un coș de gunoi.

Care a fost cea mai frumoasă încurajare pe care ai primit-o, în calitate de voluntar?

Cea mai frumoasă încurajare vine de la oamenii din jurul meu. Ei au înțeles dragostea mea pentru animale și motivele pentru care investesc sume considerabile  pentru a le ajuta. Surprinzător a fost că unii prieteni, deși nu aveau nimic de-a face cu pisicile, au ajuns să le îndrăgească foarte tare și aibă cel puțin una.

Care sunt principalele motive pentru care cineva s-ar apuca de voluntariat?

Cred cu tărie că, fiecare dintre noi avem puterea să schimbăm în bine lumea în care trăim. Fie că vorbim de oameni, animale,  natură, donații sau implicare activă, oricât de mic este impactul, el contează. Important este să țintim, acolo unde simțim că acțiunile noastre aduc un strop de bine și frumos, cu adevărat.

Sursă foto: arhivă personală