Renault, record de înscrieri la Crosul Roz Casiopeea

  • Pentru al doilea an consecutiv, Grupul Renault în România şi-a adjudecat premiul I la Crosul Roz Casiopeea (29 septembrie 2012), la secţiunea Corporate Challenge. Acest trofeu este acordat de organizatori companiei care are cel mai mare număr de înscrişi la cros, iar Grupul Renault a avut 447 de înscrieri din rândurile angajaţilor săi şi ai familiilor acestora.

    De la prima ediţie a crosului, în 2010, când au participat 251 de angajaţi din partea Grupului Renault, numărul de înscrişi aproape s-a dublat, iar interesul personalului a crescut, la nivelul tuturor entităţilor din România. În acelaşi timp, pe lângă diversitatea dată de reprezentativitatea meseriilor şi entităţilor, a putut fi remarcată şi o mai mare diversitate a vârstelor şi categoriilor la care s-au înscris.
    De exemplu, cel mai tânăr participant Renault la cros a fost un băieţel de un an. Alţi 17 copii au avut până la 5 ani inclusiv au fost înscrişi la Marşul familiei, una dintre cursele propuse de organizatori. Totodată, cel mai în vârstă dintre înscrişii la cros are 62 de ani.

    Pe 29 septembrie, peste 3.300 de participanţi au luat startul în Parcul Tineretului, împreună cu familiile sau prietenii, la oricare din cursele organizate:

    • Crosul copiilor (6 -11 ani) (750 m)
    • Crosul adolescenţilor (12-16 ani) (1.7 km)
    • Crosul bărbaţilor (6 km)
    • Crosul femeilor (6km)
    • Ştafeta femei (3*3 km)
    • Marşul familiei (3 km)

    Potrivit regulamentului Crosului, compania plăteşte taxa de înscriere pentru toţi angajaţii săi şi familiile acestora, iar din fondurile astfel strânse, organizatorii achiziţionează proteze mamare. Din fondurile strânse anul acesta, organizaţia Casiopeea a anunţat că se vor cumpăra 200 de proteze mamare. În plus, adulţii înscrişi la cros au beneficiat gratuit de un voucher transmisibil pentru efectuarea unui ecografii mamare.

    Acest eveniment este organizat cu sprijnul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură din România şi al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Renault a fost alături de această iniţiativă încă de la prima sa ediţie, în 2010.